Școala de vară la Domeniul Cantacuzino este un program multianual de educație alternativă pentru patrimoniu desfășurat în contextul dezvoltării inițiativelor de reactivare și revitalizare culturală a Domeniului Cantacuzino. Școala de vară promovează și pune bazele unor modele de bune practici în cercetarea, conservarea, restaurarea și punerea în valoare a monumentelor istorice și a peisajelor culturale în scopul fundamentării unor strategii de protejare și gestionare sustenabilă a patrimoniului cu implicarea și sensibilizarea comunității pentru conservarea valorilor culturale locale.


Cea de-a VIII-a ediție a Școlii de vară la Domeniul Cantacuzino va fi organizată în perioada 20-30 august 2026. Atelierele care se vor desfășura beneficiază de contextul anului 2026 în care se desfășoară următoarele proiecte de restaurare la Domeniul Cantacuzino:

 

Cele două domenii ale școlii de vară - peisagistică și arhitectură, vor fi continuate anul acesta prin ateliere specifice. Astfel, vom avea ateliere de întreținere a vegetației, arheologie clasică și digitală și analiza principiilor de restaurare și management a grădinilor istorice în cadrul componentei de peisagistică. Pentru arhitectură, atelierele se vor concentra pe tehnici de restaurare a zidăriei de cărămidă și piatră în cadrul șantierului de consolidare a ruinei Palatului Micul Trianon, tencuieli la Turnul de apă, activități de documentare și inventariere și realizarea de piese de mobilier urban.

Atelierele se adresează studenților, masteranzilor, doctoranzilor, tinerilor profesioniști din domeniu dar și activiștilor și pasionaților de patrimoniu cultural din domeniile conexe.


Informații locație:

Activitățile se desfășoară la Domeniul Cantacuzino din Florești, Prahova. 

Adresa: str Principală nr 342 sat Florești, Comuna Florești, județul Prahova.

Locație Google Maps 


Detalii privind înscrierile:


Înscrierile se fac online completând formularul acesta: https://forms.gle/cf6o4cb953p25gWj8

Numărul de participanți este limitat: 25 de persoane 


Taxa de participare este de 500 lei/participant. Această taxă reprezintă contribuția participanților la cheltuielile de organizare, cazare și masă.

Termenul de înscriere este 15 iulie 2026. Acceptarea înscrierii va fi transmisă pe mail pe parcursul perioadei de înscriere și confirmarea înscrierii este condiționată de plata taxei de participare.


Pentru detalii suplimentare despre activitățile care se desfășoară la Școala de vară la Domeniul Cantacuzino, vă rugăm să ne scrieți la adresa: scoaladevara@domeniulcantacuzino.ro .


Școala de vară la Domeniul Cantacuzino este organizată de Fundația Cantacuzino Florești în parteneriat cu  Institutul Național al Patrimoniului, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” și  Ordinul Arhitecților din România - Filiala Teritorială București .